Coșul tău este gol acum!

Caracteristicile specifice pielii bebelușului
Ai grijă de pielea bebelușului tău cu Mustela
Pielea de bebeluș posedă aceeași structură ca pielea unui adult însă nu a dobândit încă toate funcționalitățile. Fragilă și imatură, pielea va avea nevoie de trei ani pentru a deveni mai puternică și pentru a-și îndeplini cu adevărat rolul de barieră protectoare. Delicatețea sa este dată de mai mulți factori:
- La naștere, pH-ul pielii este aproape neutru. Acesta evoluează apoi pentru a deveni mai acid la adult. Această diferență face pielea bebelușului mai sensibilă la infecții și la iritații.
- Pelicula hidrolipidică este mai fină la bebeluș decât la adult. Aceasta nu protejează încă în mod corespunzător epiderma împotriva deshidratării și a uscării. Prin urmare, pielea bebelușului este mult mai vulnerabilă la agresiunile din mediul înconjurător.
- Stratul cornos al pielii bebelușului este de asemenea mai fragil.Corneocitele sunt mai putțin sudate, fapt ce crește permeabilitatea la agenți externi și la infecții.
- Derma este de trei ori mai subțire.
- În sfârșit, raportat la greutate, pielea este, în mod proporțional, de 3 până la 5 ori mai mare la bebeluș decât la adult.În consecință, orice substanță care trece prin piele va fi mult mai concentrată în organism, permițând creșterea riscului de toxicitate.
Cercetări din cadrul unui program de studii științifice derulate de Mustela au condus la o altă descoperire majoră privind pielea bebelușului. Aceasta se diferențiază de pielea adultului și prin extraordinarele resurse celulare: dispune de un conținut de celule originale care atinge nivelul maxim la naștere, însă sunt extrem de vulnerabile în primii ani de viață, perioada de formare a barierei cutanate. Aceste resurse celulare, fragile și unice pentru toată viața, constituie resursa de viață a pielii bebelușului: va asigura pe tot parcursul existenței sale un rol de restaurare și de menținere a echilibrului global al pielii. Prin urmare, este esențial ca aceasta să fie protejată, pentru a conserva calitățile pielii bebelușului pentru prezent și pentru viitor.
Pentru a atenua imaturitatea barierei cutanate a bebelușului, protejându-i potențialul extraordinar, este important să se utilizeze produse de îngrijire specifice care îi respectă delicatețea, îi conservă resursele celulare și nu o irită.
Ai grijă atunci când alegi produse dermato-cosmetice pentru bebeluș: selectează doar produse de îngrijire hipoalergene, cu toleranță ridicată și special create pentru pielea celor mici, care vor contribui la consolidarea barierei cutanate a bebelușului și la protecția resurselor celulare împotriva agresiunii din mediul înconjurător. În schimb, nu folosi niciodată produsele tale de toaletă pe bebeluș: prea acide și cu un conținut prea mare de detergent, acestea nu sunt potrivite pentru pielea lui fragilă.
Lasă un răspuns